Vrei sa cumperi un teren intravilan?

Home > Blog > Vrei sa cumperi un teren intravilan?

Achiziția unui teren intravilan sau a unui teren industrial este o investiție importantă, la baza căreia stă dorința de a prospera și de a aduce profit. În general, investiția într-un teren se face de către acele persoane care urmăresc oportunități de tip ”buy and hold”. Fie că este vorba despre un teren intravilan sau că este vorba despre un teren industrial, acesta poate să suporte numeroase categorii de construcții, fie ele birouri, blocuri, cartiere sau fabrici. Un agent imobiliar care se ocupă de intermedieri de terenuri intravilane este de cele mai multe ori singura șansă a achizitorului de a cumpăra și a vânzătorului de a-și vinde terenul.

Un agent imobiliar va cunoaște specificul terenului și va putea să ofere vânzătorului toate informațiile necesare, începând de la cele financiare, până la cele juridice sau sociale. Orice investitor dorește să perfecteze tranzacția la prețul cel mai scăzut, ceea ce înseamnă că de multe ori aceștia vor aștepta un timp îndelungat, până când piața începe să dea semne de degresivitate.

Ce trebuie să știi înainte de a achiziționa terenul intravilan?

Sunt câteva întrebări de bază pe care trebuie să le puneți unui agent imobiliar, astfel ca imaginea pe care o aveți asupra proprietății să fie completă și complexă.

În primul rând, trebuie să vă asigurați că terenul intravilan nu face obiectul niciunui litigiu. În caz contrar, o să vă pricopsiți cu un teren intravilan pe care nu puteți să construiți nimic pentru că este implicat într-un proces care durează deja de zece ani și care nu pare să dă semne că urmează să se termine.

În al doilea rând, este foarte important să încercați să aflați toate problemele pe care terenul le-ar putea ascunde. O astfel de problemă este și riscul de inundații sau formațiile de rocă din care este format terenul. Aceste probleme pot să ducă ulterior la pierderi financiare importante și la greutăți în a ridica o construcție pe acel teren. O altă problemă de care ar trebui să țineți cont este PUG-ul (Plan Urbanistic General) sau PUZ-ul(Plan Urbanistic Zonal) Primăriei de care aparține terenul. Analiza acestor documente și eventual a tuturor planurilor generale de dezvoltare a orașului vă vor putea arăta dacă terenul intravilan pe care urmează să îl achiziționați nu face cumva parte din planurile autorităților locale pentru dezvoltarea unor infrastructuri.

Având în vedere faptul că legea exproprierilor a cunoscut modificări substanțiale în ultimii ani, un teren declarat de utilitate publică înseamnă un proprietar care va fi despăgubit la o valoare indicată de un evaluator al primăriei, urmând ca eventualele nelămuriri sau neplăceri să fie rezolvate pe cale amiabilă sau în instanță.

În final, pentru a evita și pentru a preveni toate aceste eventuale probleme, este extrem de necesar să vă adresați unor experți în domeniu, agenți imobiliari care se ocupă de păduri, de terenuri agricole și de terenuri industriale sau intravilane. Abordarea unui asemenea agent imobiliar este diferită față de cea a unui agent care vinde apartamente sau case. Un agent imobiliar de terenuri industriale vă va informa și vă va ține la curent cu tot ceea ce trebuie să știți despre achiziția acelui teren, atât din punct de vedere economic cât și juridic.

DISTRIBUIE :
07 Contact

Apeleaza La Noi

Sunt de acord cu termenii si conditiile