Castelul care poate să te ducă în lumea regală în câteva minute
Publicat in29.09.2022

Pentru cei care doresc să se bucure de o experiență regală, în cea mai pură formă a sa, locația ideală, care este perfectă pentru o după amiază relaxantă este Palatul Regal de la Săvârșin. Zona este una deosebit de frumoasă. Include detalii de atmosferă incredibilă, iar din punct de vedere istoric și arhitectural, cu certitudine veți avea parte de surprize de excepție. Membrii familiei regale a României, sunt cei care dețin conacul din Arad. Chiar ei au fost surprinși de frumusețea mediului și a zonei în care acesta a fost construit. Drept urmare, Castelul Săvârşin a devenit unul dintre locurile lor preferate. Mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă sau de Paşte, când aceștia petrec aici timpul.
Castelul este amplasat într-un parc de o frumusețe rară cu specii unice de arbori care sunt în sine un element turistic de apreciat. Casa actuală datează din 1870, în timp ce castelul anterior a fost construit mult mai devreme. Potrivit istoricilor, locuința originală a început să fie construită în 1650 și a fost finalizat 30 de ani mai târziu.
Palatul Regal de la Săvârșin – o locație spectaculoasă
Familia nobiliară maghiară Forray a deținut acest palat. Din păcate, însă, castelul a fost incendiat la răscoala lui Horea din 1784, acesta necesitând reconstrucția aproape în întregime. Castelul Regal de la Săvârşin a cunoscut de-a lungul anilor diverse transformări. Forma sa actuală provine din 1870. Regele Mihai I a cumpărat pe 26 martie 1943 Castelul. La momentul respectiv acesta fiind grav avariat, iar familia regală l-a modernizat. Moșia din Săvârșin a fost confiscată după ce regele Mihai I a abdicat în 1947. Atunci castelul a fost dat în grija Ministerului de Interne. A fost neglijat ani de zile, lucru care i-a permis să se degradeze din nou. Palatul a fost ulterior transformat în cabana de vânătoare a președintelui comunist Nicolae Ceauşescu, care petrecea destul de mult timp aici.
Fiind încredințat Autorității Autonome a Protocolului de Stat după 1990, castelul a fost retrocedat Regelui Mihai I abia în 2001. Astfel, au început o serie de lucrări de restaurare în urmă cu câțiva ani pentru a recrea atractivitatea conacului anterior anului 1947. Lucru care a reușit. Astăzi locația este una cât se poate de fascinantă surpinzând în mod concret detaliile arhitecturale și peisagistice. De asemenea, zona este una cât se poate de potrivită pentru o plimbare în aer liber, fiind ideală și pentru o experiență fabuloasă.
Locația îmbină perfect liniștea și pacea cu elementele incredibile de istorie și trecut, realizând astfel destinația perfectă pentru cei care caută un loc în care să se retragă pentru o după-amiază liniștită.